Mobil Meteo.ro - vremea in Romania, vremea azi, starea vremii maine, prognoza meteo. Joi, 27 iunie 2019 
Prima pagina / Informatii meteo / Prognoza meteo pentru perioada 3 - 16 iunie

Prognoza meteo pentru perioada 3 - 16 iunie

Valorile termice vor ajunge la 31 de grade Celsius în următoarele două săptămâni, în zona Banatului, în timp ce aversele vor continua să fie prezente aproape zilnic în majoritatea regiunilor, reiese din estimările Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabile pentru perioada 3 - 16 iunie, publicată luni.

În Banat, până spre sfârşitul săptămânii, vremea va fi în general în încălzire, astfel că media temperaturilor maxime va creşte de la 24 la 30 - 31 de grade, iar cea a minimelor de la 14 la 16 grade. Ulterior, valorile termice nu vor mai avea variaţii semnificative, media maximelor va fi între 27 şi 29 de grade, iar cea a minimelor de 15 - 16 grade. Vor fi averse aproape în fiecare zi, mai frecvente şi pe arii mai extinse în prima săptămână.

În Crişana, valorile termice vor fi în creştere de la o medie a maximelor de 24 de grade, în prima zi, până la 29 de grade în data de 8 iunie, apoi nu se vor mai modifica semnificativ, iar media pe întreaga regiune va oscila între 28 şi 30 de grade. Temperaturile minime vor avea, în medie, 13 - 14 grade în primele zile, apoi vor creşte, astfel că în dimineaţa zilei de 9 iunie media lor va atinge 16 grade. Până la sfârşitul intervalului de prognoză nu vor mai fi variaţii semnificative. Aversele vor fi prezente aproape în fiecare zi, mai frecvente şi pe arii mai extinse în prima săptămână.

În Transilvania, în prima săptămână de prognoză, vremea se va încălzi treptat, astfel că, la începutul acesteia, media maximelor termice va fi de 22 de grade, iar la final va atinge 27 de grade. În cea de-a doua săptămână, maximele termice se vor situa, în medie pe întreaga regiune, între 26 şi 28 de grade. Media temperaturilor minime se va situa, în general, între 11 şi 13 grade. Temporar, vor fi averse în fiecare zi.

În Maramureş, în primele cinci zile ale intervalului, media maximelor termice se va situa în jurul valorii de 25 de grade, în data de 8 iunie va creşte cu aproximativ două grade, iar până în 12 iunie va rămâne relativ staţionară. Între 13 şi 16 iunie, temperaturile maxime vor scădea uşor, astfel că, în ultima zi, vor atinge în medie 26 de grade. Media temperaturilor minime va avea variaţii între 12 şi 15 grade. La nivel de precipitaţii, acestea vor apărea, temporar, aproape zilnic.

În Moldova, până în data de 8 iunie, valorile termice diurne vor fi în creştere de la medii de 24 - 25 de grade, la medii de 28 de grade. În intervalul 8 - 11 iunie, nu vor exista variaţii semnificative ale maximelor termice, media acestora urmând a fi de 28 - 29 de grade. Până la sfârşitul intervalului, valorile diurne vor fi în scădere uşoară spre medii de 27 de grade. Temperaturile minime vor avea variaţii uşoare pe tot parcursul intervalului, iar media acestora va fi în general de 15 - 16 grade. Vor fi averse aproape în fiecare zi, mai importante cantitativ la începutul intervalului şi in intervalul 7 - 10 iunie.

În Dobrogea, temperaturile maxime vor fi în creştere, până în data de 12 iunie, de la medii în jurul a 24 de grade, la valori de 28 - 29 de grade. Ulterior, până la sfârşitul intervalului, temperaturile diurne vor avea tendinţa de scădere, spre medii regionale de 27 de grade. Media temperaturilor minime se va situa, în general, între 16 şi 19 grade.
Manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala aproape în fiecare zi, iar cantităţi de apă mai însemnate vor fi la începutul intervalului şi în jurul datei de 8 iunie.

În Muntenia, până pe 8 iunie, valorile termice diurne vor fi în creştere, de la medii de 24 de grade, spre 29 de grade, după care până la sfârşitul intervalului nu vor mai exista variaţii semnificative ale maximelor termice, media acestora urmând a fi de 29 - 30 de grade. Temperaturile minime vor avea uşoare variaţii îndeosebi în prima săptămână, iar media acestora va fi în general între 14 şi 17 grade. Vor fi averse aproape în fiecare zi, mai însemnate cantitativ mai ales la începutul intervalului.

În Oltenia, valorile termice diurne vor fi în creştere semnificativă, în cursul acestei săptămâni, de la medii de 22 - 23 de grade, la valori de 29 - 30 de grade. Apoi, până la sfârşitul intervalului, variaţiile maximelor termice vor fi nesemnificative, media acestora urmând a fi de 28 - 29 de grade. Temperaturile minime vor avea uşoare variaţii îndeosebi în prima săptămână, iar media acestora, pe tot parcursul intervalului, va oscila între 13 şi 16 grade. Aversele îşi vor face apariţia aproape în fiecare zi a intervalului, mai însemnate cantitativ în prima săptămână.

La munte, în prima săptămână de prognoză, vremea se va încălzi, astfel că, în weekend, media temperaturilor maxime va ajunge să se situeze în jurul valorii de 18 grade, iar minimele de 10 - 11 grade. În cea de-a doua săptămână, valorile termice vor scădea foarte uşor, cu până la două grade, în medie. Temporar, vor fi averse în fiecare zi.
3 iunie 2019
Panourile Solare IstGrun – O cale mai inteligenta si o sursa inepuizabila de energie verde !




Prin utilizarea acestui site sunteti implicit de acord cu Termenii de utilizare
Agentia de stiri Meteo.ro © Copyright 2006-2019 Arhipelago S.R.L. Toate drepturile rezervate conform legii
Datele cu caracter personal colectate pe acest site sunt administrate de un operator autorizat inregistrat la Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal cu nr. 7381.