
Harghita: Inundatii provocate de o ploaie torentiala
Peste 20 de gospodarii din comuna harghiteana Tulghes au fost inundate in aceasta seara, in urma unei ploi torentiale care a dus la iesirea din matca a trei parauri, transmite Agerpres.
Viceprimarul comunei Tulghes, Csibi Ladislau, a declarat ca o ploaie abundenta, care a durat o ora, a dus la cresterea semnificativa a debitelor paraurilor Balaj, Mark si Borviz, care au iesit din matca.
Apele au intrat in 23 de gospodarii si au afectat doua case si doua fantani, au luat zece podete si au avariat DJ 127, intre Ditrau si Tulghes, care a fost blocat pe aproximativ jumatate de kilometru.
Suvoaiele venite de pe versanti au rupt doi stalpi de electricitate, 50 de gospodarii ramanand in bezna. Doua drumuri comunale au fost distruse in proportie de 80%.
Comitetul local pentru situatii de urgenta a intervenit cu forte locale pentru inlaturarea efectelor inundatiilor, iar echipe de la Electrica lucreaza pentru remedierea defectiunilor.
Miercuri dimineata, la fata locului se va deplasa si presedintele Consiliului Judetean Harghita, Borboly Csaba, pentru a evalua situatia.
