Mobil Meteo.ro - vremea in Romania, vremea azi, starea vremii maine, prognoza meteo. Vineri, 9 decembrie 2016 
Prima pagina / Informatii meteo / Peste 150 de persoane evacuate in judetul Satu Mare

Peste 150 de persoane evacuate in judetul Satu Mare

Peste 150 de persoane din localitatea Nadisul Hododului, din judetul Satu Mare, au fost evacuate, 16 case si zeci de gospodarii au fost inundate si mai multe localitati au ramas fara curent electric, in urma unei furtuni care s-a abatut, vineri seara, asupra zonei de sud a judetului.

O ploaie torentiala care a durat mai putin de o ora a umflat apele paraului Maja, care trece prin localitatea Nadisul Hododului, inundand un cartier, transmite Mediafax.

"Sinistratii au fost adapostiti intr-o magazie situata pe un deal din localitate, unde Primaria le-a oferit alimente, apa si imbracaminte. Daca va fi cazul, acestia vor fi mutati la Casa de Cultura din comuna Bogdand", a precizat subprefectul judetului Satu Mare, Octavian Lazin.

Pe de alta parte, paraul Maja a iesit din albie si in localitatea Babta, din comuna Bogdand, inundand in jur de 20 de gopodarii de pe o strada intreaga si DJ 196 intre localitatile Corund si Bogdand. Zeci de hectare de teren agricol din aceasta zona a judetului se afla sub ape.

Peste 50 de pompieri si membri Comitetului pentru Situatii de Urgenta se afla la aceasta ora la Supuru de Jos unde construiesc un baraj din saci cu nisip pentru a opri o noua viitura pe paraurile Maja si Chiesd, care s-ar putea suprapune cu viitura de pe raul Crasna, amenintand sa inunde toate localitatile din zona.

Seful Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Satu Mare, Gheorghe Stramb, a anuntat ca toate localitatile din aval sunt amenintate, Supuru de Sus, Acas, Craidorolt si Piscari, si ca se lucreaza si la suprainaltarea unui dig la Craidorolt pe raul Crasna. El a adaugat ca in foarte multe localitati afectate de furtuna nu este energie electrica, iar pompierii lucreaza foarte greu la inaltarea digurilor.

Partea de sud si de sud-est a judetului este in bezna

Directorul Electrica, Mircea Tamas, a declarat ca toata partea de sud si de sud-est a judetului este in bezna, numai in zona localitatii Cig fiind doborati la pamant opt stalpi de inalta tensiune.

"Suntem in regim de avarie cu o buna parte din zona Codru si Tasnad din cauza unor conductoare de joasa tensiune rupte, din cauza vegetatiei din retea sau a copacilor ce au cazut pe linii. Avem axe de medie tensiune deconectate din statie, dar pe masura ce se lucreaza remediem problemele. Practic, in curand va fi curent peste tot, cu exceptia a doua localitati, Sancrai si Satu Mic, unde avem probleme mai mari pe care nu le putem remedia pe moment", a precizat Tamas.

Potrivit Sistemului de Gospodarire a Apelor Satu Mare, in aceasta zona a judetului au cazut ploi de 50 de litri/mp.

26 iulie 2008, Sursa: Adevarul
DHgate.com
Panourile Solare IstGrun ? O cale mai inteligenta si o sursa inepuizabila de energie verde !




Prin utilizarea acestui site sunteti implicit de acord cu Termenii de utilizare
Agentia de stiri Meteo.ro © Copyright 2006-2016 Arhipelago S.R.L. Toate drepturile rezervate conform legii
Datele cu caracter personal colectate pe acest site sunt administrate de un operator autorizat inregistrat la Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal cu nr. 7381.