Mobil Meteo.ro - vremea in Romania, vremea azi, starea vremii maine, prognoza meteo. Vineri, 2 decembrie 2016 
Prima pagina / Informatii meteo / Doua viituri extrem de puternice prognozate pe bazinul Siretului, in aceasta noapte

Doua viituri extrem de puternice prognozate pe bazinul Siretului, in aceasta noapte

Ministrul Mediului, Attila Korodi, care s-a aflat in aceasta dupa-amiaza, intr-o vizita fulger la Pascani, judetul Iasi, a declarat ca pe Siret vor fi doua viituri si ca se asteapta un debit de peste 2.000 de metri cubi, de doua ori mai mare decat cel inregistrat la inundatiile din 2005.

Autoritatile au decis astazi, in sedinta Comitetului Ministerial pentru Situatii de Urgenta, instituirea codului rosu de inundatii pe Siret, pe toata lungimea acestuia, pana la confluenta cu raul Moldova. Avertizarea cod rosu este valabila de vineri, de la ora 13.00, pana sambata, la ora 16.00.

Timp de aproximativ o ora, ministrul Korodi a participat la sedinta Comitetului pentru Situatii de Urgenta si a mers pe malul Siretului sa vada in teren care este situatia, transmite Mediafax.

"Ultimele avertismente prevad faptul ca in Bazinul Siretului vor fi doua viituri. Prima va fi la ora 12 noaptea, iar cea de-a doua in jurul orei 4.00 dimineata. Se asteapta un debit de peste 2.000 de metri cubi, de doua ori mai mare decat a fost la inundatiile din 2005", a declarat, la fata locului, ministrul Attila Korodi.

Printre localitatile care se preconizeaza ca ar putea fi lovite de viitura de pe Siret se numara Lespezi, Pascani, Stolniceni, Mogosesti, Rachiteni si Al. I. Cuza.

Autoritatile judetului au dispus ridicarea, in regim de urgenta, a unor diguri din saci cu nisip, pentru protejarea zonelor unde exista pericolul revarsarii apelor.

"Avem cei 4.000 de saci de nisip primiti de la Iasi, mai facem si noi acum cateva mii de saci pentru a face diguri in zonele periculoase. Primele vizate sunt Barajul de la Lunca si podul de cale ferata de la Blagesti. Daca scapam cu bine de acolo, ne vom indrepta si spre alte patru-cinci locatii unde pot avea loc inundatii. Avem ca ajutor 30 de jandarmi trimisi de la Iasi si alti peste o suta de localnici care ne ajuta", a declarat Grigore Craciunescu, primarul municipiului Pascani.

La fata locului, se afla zeci de jandarmi trimisi de la Iasi, precum si autoritati judetene. Autoritatile locale din municipiul Pascani se afla in alerta pentru ca in cursul serii se estimeaza ca viitura de pe Siret va ajunge in dreptul orasului.

"Exista o conducta de gaz care traverseaza Siretul si am cerut sa fie intrerupta furnizarea gazului pe perioada trecerii viiturii. Este o masura preventiva, deoarece, odata cu volumul mare de apa, sunt purtati de viitura si copaci, care ar putea agata conducta de gaz", a declarat primarul municipiului Pascani, Grigore Craciunescu.

Raul Siret strabate, in judetul Iasi, localitatile Lespezi, Valea Seaca si Pascani. Toate aceste zone au fost afectate si de inundatiile din cursul noptii de joi spre vineri.

25 iulie 2008, Sursa: Adevarul
DHgate.com
Panourile Solare IstGrun ? O cale mai inteligenta si o sursa inepuizabila de energie verde !




Prin utilizarea acestui site sunteti implicit de acord cu Termenii de utilizare
Agentia de stiri Meteo.ro © Copyright 2006-2016 Arhipelago S.R.L. Toate drepturile rezervate conform legii
Datele cu caracter personal colectate pe acest site sunt administrate de un operator autorizat inregistrat la Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal cu nr. 7381.