
Temperatura aerului scade usor
Vremea va fi in general frumoasa. Cerul va fi variabil, cu unele innorari in cursul zilei in nordul, estul, centrul ţarii si la munte, unde pe arii restranse vor fi ploi de scurta durata, slabe cantitativ si descarcari electrice. Vantul va sufla slab si moderat, cu unele intensificari in nordul Moldovei, vestul Olteniei si in zona inalta de munte.
In Bucuresti vremea va fi frumoasa cu cer variabil. Vantul va sufla slab si moderat. Temperatura maxima se va situa in jurul valorii de 30 de grade, iar cea minima va fi de 12-14 grade. Presiunea atmosferica va creste usor.
La munte, se mai indreapta vremea. Printre nori apare si soarele, iar ploile vor cadea pe arii foarte restranse, in special in staţiunile din Orientali. E vorba despre ploi scurte de vara, cu tunete si fulgere. Vantul va bate ceva mai tare pe creste. Vor fi 16 grade la Predeal si Sinaia.
La mare, in prima parte a zilei s-ar putea sa aveţi ceva probleme cu aranjatul cearsafului din cauza vantului, care va sufla destul de tare. Dupa amiaza, soarele va sta la umbra norilor, insa, chiar si asa, protejaţi-va pielea cu loţiuni speciale. Meteorologii spun ca e posibil sa scapaţi de ploi. Maximele cresc faţa de ieri: intre 25 si 28 de grade. Apa marii va avea in jur de 20 de grade.
Temperaturile minime se vor situa intre 8 si 18 grade, usor mai ridicate pe litoral. Temperatura aerului va continua sa scada usor si va avea valori maxime cuprinse, in general, intre 21 si 31 de grade.
