
2008 in top 10 ani foarte caldurosi
Meteorologii britanici sustin ca anul 2008 va fi un an foarte calduros. Acest an se va afla in top 10 al anilor cei mai caldurosi. Astfel, temperatura exterioara globala va fi in crestere cu 0,37 grade C, peste media anilor anteriori. Pana acum recordul il detine anul 1998 cu o crestere de 0,52 grade C.
O influenta deosebita asupra temperaturii globale o au fenomene ca El Nino si La Nina, curenti ce vor actiona pentru a limita temperaturile in 2008.
Incalzirea climatica, ale carei efecte au fost temperate in ultimii doi ani de o serie de fenomene naturale, se va face simtita mult mai serios incepand din 2009, data dupa care se vor inregistra ani deosebit de caldurosi.
Cei mai calzi zece ani din istoria planetei sunt, in ordine descrescatoare: 1998, 2005, 2003, 2002, 2004, 2006, 2007, 2001, 1997 si 1995.
