Mobil Meteo.ro - vremea in Romania, vremea azi, starea vremii maine, prognoza meteo. Marti, 6 decembrie 2016 
Prima pagina / Informatii meteo / Vreme frumoasa in weekend

Vreme frumoasa in weekend

Ne asteapta un weekend cu vreme frumoasa, deosebit de calda, cu temperaturi crescute comparativ cu normalul perioadei, pana duminica, atunci cand se va raci usor.

Vineri - in tara 


Vremea va deveni deosebit de calda pentru aceasta perioada din an. Astfel, temperaturile maxime se vor incadra intre 23...24 de grade pe litoral si 33 de grade, local, in Oltenia si Muntenia. Cerul, mai mult senin in mare parte din tara, va avea unele innorari pe parcursul zilei la munte si in sud-estul extrem, iar in a doua parte a noptii in vestul si nord-vestul tarii, unde numai izolat vor fi conditii ca, trecator, sa ploua slab. Vantul va sufla slab si moderat, cu usoare intensificari in Dobrogea. Temperaturile minime vor fi cuprinse intre 11 si 20 de grade, mai scazute, pana spre 7...8 grade, in depresiuni unde vor fi conditii de ceata dimineata si noaptea. 

Bucuresti

Vremea va fi cu mult mai calda decat in mod obisnuit pentru aceasta data, astfel incat temperatura maxima se va situa in jurul valorii de 32 de grade, iar cea minima va fi de 15...17 grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vantul va sufla slab si moderat. 

La munte 

Vremea va fi predominant frumoasa si mai calda decat in mod obisnuit la aceasta data. Cerul va fi variabil, cu innorari temporare dupa-amiaza si seara cand, cu totul izolat, va ploua slab. Vantul va sufla slab si moderat. Pe vai si in depresiuni vor fi conditii de ceata in orele diminetilor.

La mare 

Vremea va fi in general frumoasa. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineata si noaptea. Vantul va sufla slab si moderat, cu intensificari trecatoare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 23 si 25 de grade, iar cele minime intre 18 si 20 de grade. Temperatura apei marii va fi de 23 ... 24 de grade

Sambata - in tara 


Vremea se va mentine deosebit de calda, mai ales in jumatatea de sud a tarii. Cerul va fi variabil, cu innorari temporar accentuate, mai ales dupa-amiaza si noaptea, in vestul, centrul si nordul tarii, unde local vor fi averse, descarcari electrice si intensificari de scurta durata ale vantului. Spre sfarsitul intervalului, astfel de fenomene se vor semnala izolat si in sud-est. Izolat se vor inregistra cantitati de apa mai insemnate si vor fi conditii de grindina. Temperaturile maxime se vor incadra, in general, intre 26 si 34 de grade, cu cele mai ridicate valori in Lunca Dunarii, iar temperaturile minime vor fi cuprinse intre 10 si 21 de grade.

La munte 

Vremea se va mentine mai calda decat in mod normal la aceasta data. Cerul va fi variabil, cu innorari temporar accentuate, mai ales dupa-amiaza si noaptea cand local vor fi averse, descarcari electrice si intensificari de scurta durata ale vantului, la inceput in Carpatii Occidentali, in nordul Carpatilor Orientali si vestul Carpatilor Meridionali, apoi si in restul zonei montane. Izolat se vor inregistra cantitati de apa mai insemnate si vor fi conditii de grindina.

La mare 

Vremea va fi in general frumoasa si se va incalzi. Cerul va fi variabil, mai mult senin ziua. Vantul va sufla slab si moderat, cu intensificari trecatoare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 25 si 29 de grade, iar cele minime vor fi de 20 ... 21 de grade. Temperatura apei marii va fi de 23 ... 24 de grade.

Duminica 


La munte 

Vremea va fi in general instabila si se va raci. Vor fi innorari temporar accentuate, averse, descarcari electrice si intensificari de scurta durata ale vantului in cea mai mare parte a Carpatii Meridionali, a Carpatilor Orientali si izolat in restul zonei montane. Pe arii restranse se vor acumula cantitati de apa mai insemnate si vor fi conditii de grindina. 

La mare 

Vremea se va raci usor. Cerul va fi temporar noros si trecator vor fi averse si descarcari electrice, in special dupa-amiaza si noaptea. Vantul va sufla slab si moderat, cu intensificari trecatoare incepand din cursul dupa-amiezii. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 23 si 25 de grade, iar cele minime intre 18 si 20 de grade. Temperatura apei marii va fi de 23 ... 24 de grade.
16 septembrie 2016
DHgate.com
Panourile Solare IstGrun ? O cale mai inteligenta si o sursa inepuizabila de energie verde !




Prin utilizarea acestui site sunteti implicit de acord cu Termenii de utilizare
Agentia de stiri Meteo.ro © Copyright 2006-2016 Arhipelago S.R.L. Toate drepturile rezervate conform legii
Datele cu caracter personal colectate pe acest site sunt administrate de un operator autorizat inregistrat la Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal cu nr. 7381.