Mobil Meteo.ro - vremea in Romania, vremea azi, starea vremii maine, prognoza meteo. Marti, 6 decembrie 2016 
Prima pagina / Informatii meteo / Prognoza meteo pe 3 luni. Cum va fi vremea in iulie, august si septembrie 2016

Prognoza meteo pe 3 luni. Cum va fi vremea in iulie, august si septembrie 2016

Ultimele două luni de vară şi prima lună de toamnă din acest an vor sta sub semnul unor valori termice ce vor depăşi mediile climatologice ale perioadei, în majoritatea zonelor ţării, în timp ce precipitaţiile vor fi deficitare în cea mai mare parte a teritoriului, reiese din prognoza de specialitate valabilă pentru intervalul iulie - septembrie 2016, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

În iulie, temperaturile medii ale aerului se vor situa peste normalul perioadei în sud-estul țării și local în sud, est și în vestul extrem, iar în rest vor fi valori termice apropiate de media climatologică. Potrivit măsurătorilor de specialitate, media multianuală lunară pentru luna iulie este de 20,2 grade Celsius, luându-se în considerare parametrii monitorizați în intervalul 1981 — 2010. În ceea ce privește valorile termice medii, specialiștii ANM estimează, în perioada analizată, valori de temperatură între 15 și 23 de grade Celsius, în Moldova, respectiv între 18 și 24 de grade Celsius, în Oltenia și Muntenia.

Precipitațiile totale prognozate pentru luna iulie vor fi deficitare în cea mai mare parte a teritoriului. Media multianuală a precipitațiilor este de 77,8 litri/metrul pătrat, pentru luna iulie. Cele mai mari cantități de precipitații sunt estimate în Moldova (112 l/mp), Muntenia și Maramureș (până la 102 l/mp) și Transilvania și Oltenia (până la 100 l/mp).

În august 2016, temperatura aerului se va situa peste medie în sud-est și local în sud și vest. În restul teritoriului valorile termice vor fi apropiate de normal, media multianuală a lunii fiind de 19,7 grade Celsius. Cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra în zona Transilvaniei (între 16 și 20 de grade Celsius), în timp ce valori termice medii mai ridicate se vor consemna în Dobrogea, Banat, Oltenia, Muntenia și Moldova, de până la 23 de grade Celsius.

În privința precipitațiilor, prognoza ANM arată că, în luna august, cantitățile totale se vor menține deficitare în cea mai mare parte a teritoriului. Media multianuală lunară, conform măsurătorilor, este de 64,7 litri/metrul pătrat. Cele mai mari cantități de precipitații se vor consemna în Muntenia (95 l/mp), Transilvania (90 l/mp) și Oltenia (88 l/mp).

In septembrie, valorile termice vor fi mai ridicate decât media climatologică (stabilită la 14,8 grade Celsius), în sud și sud-est, precum și local în restul teritoriului. Temperaturile medii vor fi de până la 18-19 grade Celsius, în Banat, Oltenia, Muntenia și Dobrogea.

Pe de altă parte, cantitățile de precipitații vor fi sub media lunii, în cea mai mare parte a țării, cu excepția regiunilor nordice și centrale, unde, local, se vor apropia de normal, respectiv de 55 litri/mp. În zonele Crișanei, Banatului și Maramureșului, cantitățile medii de precipitații ar putea ajunge la 70 — 78 l/mp. În același timp, în Moldova și Dobrogea, estimările variază între 23 și 59 l/mp.

Estimările sezoniere sunt realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, și au un grad de realizare de aproximativ 60%.
21 iunie 2016
DHgate.com
Panourile Solare IstGrun ? O cale mai inteligenta si o sursa inepuizabila de energie verde !




Prin utilizarea acestui site sunteti implicit de acord cu Termenii de utilizare
Agentia de stiri Meteo.ro © Copyright 2006-2016 Arhipelago S.R.L. Toate drepturile rezervate conform legii
Datele cu caracter personal colectate pe acest site sunt administrate de un operator autorizat inregistrat la Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal cu nr. 7381.