Mobil Meteo.ro - vremea in Romania, vremea azi, starea vremii maine, prognoza meteo. Marti, 6 decembrie 2016 
Prima pagina / Informatii meteo / Vremea se mentine racoroasa. Prognoza meteo 19-21 august 2015

Vremea se mentine racoroasa. Prognoza meteo 19-21 august 2015

Vremea in tara - miercuri

Cerul va fi mai mult noros si vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferica accentuata, mai ales ziua in zonele deluroase si montane, in nord-vest, centru si local in est, iar noaptea, in special in sud-vest. Se vor semnala averse, ce vor avea si caracter torential, descarcari electrice, intensificari de scurta durata ale vantului si posibil grindina. Cantitatile de apa vor depasi local 15...20 l/mp si izolat, cu precadere in zona de munte 30...40 l/mp. Valorile termice diurne vor fi mai coborate decat mediile climatologice in cea mai mare parte a tarii si vor caracteriza o vreme racoroasa, chiar rece in nord-est. Temperaturile maxime se vor situa in general intre 18 si 28 de grade, iar cele minime se vor incadra intre 9 si 19 grade. 

Vremea in Bucuresti - miercuri

Vremea va continua sa se raceasca si va deveni racoroasa pentru aceasta data. Cerul va avea innorari si vor fi conditii de averse si descarcari electrice. Vantul va sufla moderat, cu intensificari temporare. Temperatura maxima se va situa in jurul valorii de 24 de grade, iar cea minima va fi de 15...16 grade.

Vremea in tara - joi

Vremea va fi in general instabila si se va mentine racoroasa, chiar rece in nord-estul tarii. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 15 si 26 de grade, iar cele minime, in general, intre 10 si 20 de grade. Cerul va avea innorari accentuate si se vor semnala averse, insotite si de descarcari electrice si intensificari de scurta durata ale vantului in cea mai mare parte a tarii. Cantitatile de apa vor fi local mai insemnate in jumatatea de sud a tarii si la munte si izolat vor fi conditii de grindina.

Vremea in Bucuresti - joi

Vremea va fi racoroasa si in general instabila. Cerul va avea innorari accentuate si se vor semnala averse, moderate cantitativ, posibil insotite de descarcari electrice. Vantul va sufla moderat, cu intensificari temporare. Temperatura maxima va fi de 21...22 de grade, iar cea minima de 14...15 grade.

Vremea in tara - vineri

Vremea va deveni rece in majoritatea regiunilor. innorarile accentuate vor persista in cea mai mare parte a intervalului si temporar va ploua pe arii extinse in jumatatea sudica a tarii si la munte si cu caracter local in restul zonelor. Pe arii restranse se vor cumula cantitati de apa insemnate. Vantul va sufla slab si moderat, cu unele intensificari in prima parte a intervalului in sud-est si la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 17 si 25 de grade, iar cele minime se vor incadra intre 10 si 19 grade, usor mai coborate in depresiunile din estul Transilvaniei spre 8 grade.

Vremea in Bucuresti - vineri

Vremea va deveni rece. Cerul va fi noros in cea mai mare parte a intervalului, temporar va ploua, iar vantul va prezenta unele intensificari in cursul zilei. Temperatura maxima va se va situa in jurul valorii de 20 de grade, iar cea minima va fi de 13...14 grade.

18 august 2015
DHgate.com
Panourile Solare IstGrun ? O cale mai inteligenta si o sursa inepuizabila de energie verde !




Prin utilizarea acestui site sunteti implicit de acord cu Termenii de utilizare
Agentia de stiri Meteo.ro © Copyright 2006-2016 Arhipelago S.R.L. Toate drepturile rezervate conform legii
Datele cu caracter personal colectate pe acest site sunt administrate de un operator autorizat inregistrat la Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal cu nr. 7381.