Mobil Meteo.ro - vremea in Romania, vremea azi, starea vremii maine, prognoza meteo. Marti, 6 decembrie 2016 
Prima pagina / Informatii meteo / Prognoza meteo 6-8 mai 2014

Prognoza meteo 6-8 mai 2014

In acest interval vremea va deveni treptat frumoasa, inregistrandu-se incalziri usoare. Cerul continua sa fie variabil cu unele innorari in Oltenia si la munte, unde se vor inregistra si precipitatii sub forma de ploi slabe. In decursul diminetii, in Muntii Banatului si in partea vestica a Carpatilor Meridionali se vor semnala precipitatii slabe sub forma de lapovita si ninsoare. Intensificari ale vantului puternice vor putea fi intalnite pe litoralul romanesc si in zona montana inalta. Astfel, temperaturile maxime ale zilei de marti se vor situa intre 14 si 20 de grade Celsius. 

Vremea in Transilvania, Banat, Crisana si Maramures
In regiunile intracarpatice vreme in general frumoasa si in incalzire. Dimineata este rece, iar in zonele depresionare poate fi bruma. Chiar si asa, maximele cresc cu 5-6 grade fata de ieri: 15 grade in depresiunile transilvane si frecvent 19 grade, chiar 20 la Alba Iulia. Numai izolat mai ploua slab in Banat. Dimineata, in Muntii Banatului vor fi conditii de precipitatii slabe mixte.

Vremea in Muntenia si Oltenia
Si in sudul tarii norii se raresc si lasa loc soarelui. Izolat, in Oltenia mai poate sa ploua slab, iar la munte vor fi si cativa fulgi de zapada. In prezenta soarelui, temperatura creste pana la 19 grade la Drobeta Turnu Severin, 17 la Ramnicu Valcea si Craiova, 18 la Calarasi si 20 la Alexandria.

Vremea in Dobrogea
Si in Dobrogea revine soarele. Racoarea diminetii se duce repede, astfel ca la amiaza vor fi 17-18 grade in partea continentala a regiunii si 15 la Constanta. Vantul se mai agita din cand in cand pe litoral.

Vremea in Moldova
Dupa dimineata rece, cu ceata si bruma in zonele depresionare din nord, in prezenta soarelui, temperatura creste repede in Moldova. Desi nu sunt foarte generoase, temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 14 grade la Suceava si 17 la Focsani si Iasi

Vremea in Bucuresti
Vremea se indreapta si in Bucuresti. Cerul va fi variabil, iar viteza vantului nu va trece de moderat. Ziua incepe cu 7...8 grade, iar pana la amiaza mercurul din termometre urca pana spre 18 grade celsius.

Vremea la munte
Si la munte, vremea va deveni in general frumoasa si se va incalzi usor. La amiaza vor fi 12 grade la Stana de vale si Predeal, 9 la Sinaia si Paltinis, 8 la Semenic si 6 grade sus pe Ceahlau, la Toaca.Cerul va fi in general variabil si doar pe arii restranse  va ploua slab. Trecator, dimineata, in Muntii Banatului si in vestul Carpatilor Meridionali vor fi conditii lapovita si ninsoare. Vantul va mai avea intensificari trecatoare pe creste.

Vremea la mare
La mare, vremea va fi in general frumoasa. In conditii de cer variabil, temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 14 si 16 grade. Din cand in cand vantul va sufla cu putere. Temperatura apei marii va fi cuprinsa intre 13 si 15 grade.

Vremea miercuri in tara
Miercuri, vremea se mentine predominant frumoasa si continua sa se incalzeasca. Cerul va fi variabil, iar vantul va sufla slab si moderat, cu intensificari temporare in Crisana, Banat, Moldova si in zona montana inalta. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 15...16 grade pe litoral si 24 de grade in sud-vestul Transilvaniei.

Vremea miercuri in Bucuresti
Si in Capitala, miercuri, va fi cald si frumos. In conditii de cer variabil, temperatura urca de la 7 grade in zori pana spre 20 de grade la amiaza.

Vremea joi in tara
Joi, in vestul, nord-vestul si centrul tarii vremea devine in general instabila si se raceste usor. Cerul va fi temporar noros si mai ales dupa-amiaza si seara va ploua in Banat, Crisana, Maramures si pe arii restranse in Transilvania si vestul Olteniei. Ploile vor fi si sub forma de aversa insotite de tunete, fulgere si de intensificari de scurta durata ale vantului. In restul teritoriului, va predomina o vreme frumoasa, iar cerul va fi variabil. Maximele trec de 15 grade in toata tara si ajung la 23 de grade la Iasi.

Vremea joi in Bucuresti
Vremea se mentine frumoasa si joi in Bucuresti. Cerul va fi variabil, vantul va sufla slab pana la moderat, iar temperatura maxima se va situa in jurul valorii de 21 de grade.
6 mai 2014
DHgate.com
Panourile Solare IstGrun ? O cale mai inteligenta si o sursa inepuizabila de energie verde !




Prin utilizarea acestui site sunteti implicit de acord cu Termenii de utilizare
Agentia de stiri Meteo.ro © Copyright 2006-2016 Arhipelago S.R.L. Toate drepturile rezervate conform legii
Datele cu caracter personal colectate pe acest site sunt administrate de un operator autorizat inregistrat la Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal cu nr. 7381.