Mobil Meteo.ro - vremea in Romania, vremea azi, starea vremii maine, prognoza meteo. Vineri, 9 decembrie 2016 
Prima pagina / Informatii meteo / Prognoza meteo 17 februarie - 2 martie 2014

Prognoza meteo 17 februarie - 2 martie 2014

Prognoza meteo pentru perioada 17 februarie - 2 martie 2014 a fost realziata de catre Administratia Nationala de Meteorologie folosind produsele numerice ale Centrului european pe medie durata (ECMWF) de la Reading, Anglia. In acest interval temperaturile se vor situa peste cele climatologic normale, cele mai scazute fiind  -3 grade in Transilvania si un maximum de 17 grade Celsius in Banat. In perioada 23-25 februarie va fi o usoara scadere a temperaturilor insa acestea vor fi peste cele climatologic normale pentru aceasta perioada. In majoritatea regiunilor temporar va ploua iar la munte la altitudini mai mari va ninge. 
 
Banat
 
Pe tot parcursul intervalului de prognoza, valorile termice se vor situa peste cele climatologic normale in a doua jumatate a lunii februarie si inceput de martie, astfel ca temperaturile vor fi in medie de 12...17 grade ziua si 2...6 grade noaptea. In zilele cele mai calde (17,19, 20 februarie) abaterea pozitiva a temperaturii fata de mediile multianuale specifice perioadei din an vor fi chiar si de 10 grade. O usoara scadere a valorilor termice este estimata pentru intervalul 23 - 25 februarie, atunci cand media temperaturilor maxime va fi de 9…12 grade, iar a minimelor de 0…4 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai mare in perioadele 17...18 februarie, 22-23 februarie si in jurul datei de 1 martie, in restul intervalului fiind de asteptat doar ploi trecatoare, slabe cantitativ. 
 
Crisana
 
Pentru a doua parte a lunii februarie si primele zile din martie, se estimeaza mentinerea unui regim termic caracterizat de valori peste mediile climatologice specifice. Pentru valorile diurne, media la nivelul regiunii va fi de 10…14 grade, iar pentru minimele nocturne de 3…6 grade. In zilele cele mai calde, in special in jurul datei de 19 februarie, temperaturile maxime mediate pe regiune vor fi in jurul a 16 grade, reprezentand o abatere pozitiva fata de normele climatologice de pana la 10 grade. Pentru intervalul 23 - 25 februarie sunt prognozate temperaturi usor mai scazute, dar ce vor continua sa se situeze peste ce ar fi normalul datei calendaristice. Temporar va ploua, cu o probabilitate mai mare in zilele de 17, 22 si 28 februarie.

Transilvania
 
In prima saptamana a intervalului de referinta temperaturile se vor situa in cea mai mare parte a regiunii cu mult peste mediile multianuale caracteristice acestei perioade din an, 
cu valori ziua de 9…13 grade, iar noaptea in general pozitive, 0…4 grade, in medie. Intre 22 februarie si 2 martie se estimeaza un regim al minimelor ceva mai coborat, cu 
medii de -3…-1 grad, in timp ce valorile termice in cursul zilelor vor fi de 6…10 grade. Probabilitatea pentru ploi locale, in general slabe cantitativ va fi mai mare in zilele de 17, 22 si 23 februarie. Intre 24 și 26 februarie, sunt posibile precipitații slabe, mixte. 

Maramures
 
Pe parcursul intregului interval, regimul termic va fi caracterizat de valori mai ridicate decat ar fi normal in a doua jumatate a lunii februarie si primele zile de martie, astfel ca media maximelor va fi de 8...12 grade, iar a minimelor de 1...4 grade. In zilele cele mai calde (in prima saptamana) temperaturile diurne vor fi chiar si cu 8....10 grade peste mediile climatologice ale perioadei. Usoara racire a vremii estimata pentru intervalul 24 - 26 februarie va determina inregistrarea unor medii usor negative pe timpul noptilor. Vor fi ploi slabe, cu caracter temporar, cu o probabilitate mai mare in ziua de 17 februarie si in intervalul 20-22 februarie, iar in 23 și 24 februarie sunt posibile precipitații mixte. 

Moldova
 
Raportat la valorile climatologic normale, a doua jumatate a lunii februarie va fi caracterizata de o vreme calda in cea mai mare parte a regiunii, fiind de asteptat temperaturi maxime in medie intre 6 si 11 grade, in timp ce media minimelor va fi de -2...+2 grade. Valori mai scazute, apropiate de mediile multianuale se vor inregistra in zonele joase de relief. Vor fi posibile doar ploi neinsemnate cantitativ si burnite, cu caracter trecator, cel mai probabil in zilele de 17 și 22 februarie, iar in zilele de 23 și 24 februarie sunt de așteptat precipitații mixte, indeosebi in jumatatea nordica a regiunii. 

Dobrogea 
 
Regimul termic va fi caracterizat de valori in general mai ridicate decat mediile specifice pentru a doua jumatate a lunii februarie, cu precadere la inceputul si la sfarsitul intervalului. Astfel, daca in medie vor fi valori maxime intre 7 si 10 grade si minime intre 1 si 4 grade, sunt de asteptat si zile cu abateri termice pozitive mult mai mari, cel mai probabil in 17 si 20 februarie, atunci cand temperaturile maxime mediate la nivelul intregii regiuni vor fi de aproximativ 14 grade. Precipitatiile (ploi sau burnita) vor fi neinsemnate, trecatoare si se vor semnala cu o probabilitate mai mare intre 22 si 24 februarie. 


Muntenia

Pe parcursul celor doua saptamani de prognoza regimul termic se va situa in general peste cel multianual specific perioadei, astfel ca media maximelor va fi de 8 la 12 grade, iar a minimelor de 1...4 grade. In zilele de 17, 19 si 20 februarie se vor inregistra temperaturi chiar si mai ridicate, cu pana la 10 grade mai mari decat cele climatologic normale, media celor diurne fiind de aproximativ 15 grade. O usoara scadere de temperatura va fi posibila intre 23 si 25 februarie, insa valorile se vor mentine peste cele obisnuite ale ultimei decade de februarie. 
 Vor fi doar ploi slabe sau burnite, cu caracter local, cu o probabilitate mai mare in perioada 22 - 23 februarie. 

Oltenia
 
Pe parcursul intregului interval, regimul termic va fi caracterizat de valori mai ridicate decat ar fi normal in a doua jumatate a lunii februarie si primele zile de martie, astfel ca media maximelor va fi de 10...12 grade, iar a minimelor de 0...4 grade. In prima saptamana vor fi si zile mai calde (17, 18, 20 februarie) cand temperaturile diurne vor fi chiar si cu 8...9 grade peste mediile climatologice ale perioadei. Usoara racire a vremii estimata pentru intervalul 23 - 25 februarie va determina inregistrarea unor medii pe timpul zilelor de 8...9 grade si a unor minime usor negative. Probabilitatea de ploaie apare in perioada 21-23 februarie, in restul intervalului fiind posibile doar ploi slabe, izolate

La munte
 
In cea mai mare parte a intervalului de referinta, regimul termic se va mentine la valori mai ridicate decat normalul climatologic al perioadei. Astfel, media maximelor se va situa in ecartul 3...8 grade. In privinta temperaturilor minime este estimata o scadere usoara de la o medie de -2...+2 grade in primele zile, la medii de -5...-3 grade in intervalul 23-26 februarie. Probabilitatea pentru precipitatii slabe va fi mai mare in data de 17 februarie si in perioada 21 - 24 februarie. Vor fi ploi, iar la altitudini mari va ninge. 

17 februarie 2014
DHgate.com
Panourile Solare IstGrun ? O cale mai inteligenta si o sursa inepuizabila de energie verde !




Prin utilizarea acestui site sunteti implicit de acord cu Termenii de utilizare
Agentia de stiri Meteo.ro © Copyright 2006-2016 Arhipelago S.R.L. Toate drepturile rezervate conform legii
Datele cu caracter personal colectate pe acest site sunt administrate de un operator autorizat inregistrat la Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal cu nr. 7381.