Mobil Meteo.ro - vremea in Romania, vremea azi, starea vremii maine, prognoza meteo. Vineri, 9 decembrie 2016 
Prima pagina / Informatii meteo / Directorul ANM: De sambata, temperaturile revin la normalele perioadei. Ploile ar putea incepe de duminica

Directorul ANM: De sambata, temperaturile revin la normalele perioadei. Ploile ar putea incepe de duminica

Directorul Administratiei Nationale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu, a anuntat miercuri, la Comandamentul de iarna de la MAI, ca temperaturile vor fi foarte scazute joi noaptea si vineri, urmand sa revina de sambata la normalele perioadei, iar de duminica este posibil sa ploua.
 
Sandu a fost prezent, miercuri seara, la sediul Ministerului Administratiei si Internelor (MAI), unde a participat, alaturi de ministrii Mircea Dusa si Raed Arafat si de alti oficiali, la o videoconferinta in cadrul Comandamentului.

Directorul ANM a aratat ca joi noaptea si vineri vor fi temperaturi cuprinse intre -15 si -25 de grade Celsius si ca va fi data o informare pentru temperaturi scazute. El a aratat ca avertismentele in acest sens vor viza scaderea presiunii la gaze si alte aspecte ce interfereaza cu factorul meteorologic.

Ion Sandu a mai spus ca temperaturile in tara vor reveni, de sambata, la valori normale pentru aceasta perioada, iar de duminica vor reincepe precipitatiile.

Sandu a aratat ca, pana la acest moment, ANM nu poate spune cu precizie daca vor fi ninsori sau ploi, insa vineri, pana in jurul orei 11:00, va fi lamurit acest aspect.

Potrivit directorului ANM, in cazul in care se va anticipa ca va ninge, vor fi emise atentionari meteo in acest sens.

Sandu a mai aratat ca, daca vor fi ploi, acestea nu vor depasi 15 litri pe metru patrat, motiv pentru care nu vor fi emise atentionari.

Meteorologii au emis miercuri o informare de ger si vant, valabila in toata tara de miercuri, ora 13.00 pana sambata, la ora 10.00.

Administratia Nationala de Meteorologie (ANM) a atentionat, astfel, ca miercuri vantul va bate cu putere, viscolind zapada, iar de joi vremea va deveni geroasa, in noaptea de joi spre vineri fiind anuntate temperaturi de la minus 15 grade in nord-est, centru si sud la minus 26 de grade in Transilvania.

Potrivit ANM, vremea se va raci treptat incepand de joi, devenind deosebit de rece, geroasa mai ales noaptea si dimineata in cea mai mare parte a tarii.

Cele mai scazute temperaturi se vor inregistra in cursul noptii de joi spre vineri, in special in nord-estul, centrul si sudul tarii, unde minimele vor cobori frecvent sub minus 15 grade, ajungand pana in jurul valorii de minus 26 de grade in estul Transilvaniei.

In timpul zilei, vor fi temperaturi maxime cuprinse intre minus 10 si zero grade, potrivit ANM.
12 decembrie 2012
DHgate.com
Panourile Solare IstGrun ? O cale mai inteligenta si o sursa inepuizabila de energie verde !




Prin utilizarea acestui site sunteti implicit de acord cu Termenii de utilizare
Agentia de stiri Meteo.ro © Copyright 2006-2016 Arhipelago S.R.L. Toate drepturile rezervate conform legii
Datele cu caracter personal colectate pe acest site sunt administrate de un operator autorizat inregistrat la Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal cu nr. 7381.