Mobil Meteo.ro - vremea in Romania, vremea azi, starea vremii maine, prognoza meteo. Duminica, 11 decembrie 2016 
Prima pagina / Informatii meteo / Prognoza meteo in perioada 3 - 16 decembrie 2012

Prognoza meteo in perioada 3 - 16 decembrie 2012

Administratia Nationala de Meteorologie a facut publica o estimare a valorilor termice si a precipitatiilor asteptate in intervalul 3-16 decembrie. Estimarea este realizata folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durata (ECMWF) de la Reading, Anglia. Potrivit ANM, sunt prognozate temperaturile maxime si minime, mediate pentru fiecare regiune a tarii si adaptate local cu modele statistice si sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicata de aparitie a precipitatiilor.

BANAT

Pana in data de 7 decembrie, temperatura aerului va fi in scadere, de la valori maxime in jur de 4 grade, pana la valori, in medie, de 1...2 grade, vremea devenind rece pentru aceasta perioada. Incepand din 8 decembrie se va inregistra o usoara crestere spre valori maxime medii in jur de 3 grade pana in ultimele doua zile ale intervalului, cand se va inregistra o noua scadere. Temperaturile minime vor scadea pana in data de 7 decembrie, la valori medii in jur de -4 grade, apoi variatiile vor fi nesemnificative de la o zi la alta. Vor fi precipitatii in general slabe, mai ales sub forma de lapovita si ninsoare, cu probabilitate mai mare in intervalul 3 - 6 decembrie si dupa data de 8 decembrie.

CRISANA

Temperaturile maxime se vor situa sub mediile climatologice ale perioadei si vor fi in scadere usoara pana in data de 7 decembrie, cand se vor situa, in medie, in jurul valorii de 0 grade. Incepand din 8 decembrie se va inregistra o usoara crestere spre valori maxime medii in jur de 2 grade pana in ultimele doua zile ale intervalului, cand vor scadea din nou. Temperaturile minime vor scadea pana in data de 8 decembrie, la valori medii in jur de -6 grade, apoi variatiile vor fi nesemnificative de la o zi la alta. Vor fi precipitatii in general slabe, mai ales sub forma ninsoare, cu probabilitate mai mare in intervalul 3 - 6 decembrie si dupa data de 8 decembrie.

TRANSILVANIA

Vremea se va raci pana in data de 7 decembrie, cand maximele termice vor deveni usor negative si se vor situa, in medie, in jurul valorii de -2 grade. Dupa data de 8 decembrie, temperaturile maxime se vor mentine in continuare negative, la valori medii de -2...-1 grad. Temperaturile nocturne vor fi in scadere in prima jumatate a intervalului pana la valori medii in jur de -8 grade, apoi variatiile vor fi nesemnificative. In zonele depresionare se vor inregistra valori minime in jur de -10 grade. Temporar va ninge slab, cu probabilitate mai mare in 3 - 5 decembrie si dupa 8 decembrie.

MARAMURES

Vremea va deveni rece pentru inceputul lunii decembrie. Temperatura aerului va fi in scadere pana in data de 8 decembrie, cand valorile maxime medii vor deveni negative la valori de -2...-1 grad, iar cele minime se vor situa in jurul valorii de -6 grade. Pana la sfarsitul intervalului regimul termic nu va avea variatii semnificative, o usoara scadere urmand sa se inregistreze dupa data de 14 decembrie. Temporar va ninge slab, cu o probabilitate mai mare in zilele de 3 si 5 decembrie si dupa data de 8 decembrie.

MOLDOVA

Temperatura aerului va fi in scadere usoara si treptata. Maximele termice vor fi la inceputul intervalului, in medie, de 2...4 grade, iar dupa data de 12 decembrie, vor deveni usor negative si se vor situa in jurul valorii de -2 grade. Temperaturile minime, usor pozitive la inceputul intervalului, vor deveni negative dupa data de 5 decembrie si vor fi, in medie, de -6...-4 grade. In prima zi a intervalului (3 dec.) vor fi precipitatii predominant sub forma de ploaie, iar in 5 si 6 decembrie temporar va ninge slab. In restul intervalului, probabilitatea de precipitatii, sub forma de ninsoare, va fi redusa.

DOBROGEA

Pana in data de 6 decembrie vor exista usoare fluctuatii ale temperaturii aerului, dar valorile se vor situa peste mediile climatologice ale perioadei. Temperaturile maxime mai pot atinge 10...11 grade, iar cele minime vor fi intre 2 si 6 grade. Incepand din 7 decembrie, vremea se va raci, apropiindu-se de normalul termic al perioadei; vor fi, in medie, maxime de 4...6 grade si minime usor negative, in jur de -1 grad. In zilele de 3, 5 si 6 decembrie va ploua, iar dupa data de 9 decembrie va creste probabilitatea de precipitatii sub forma de ploaie si lapovita.

MUNTENIA

Temperatura aerului va fi in scadere usoara si treptata, valorile termice apropiindu-se de cele normale pentru aceasta perioada. Temperaturile diurne vor fi la inceputul intervalului, in medie, de 4...6 grade, iar dupa data de 11 decembrie se vor situa in jurul valorii de 2 grade. Temperaturile din cursul noptilor, usor pozitive la inceputul intervalului, vor deveni negative dupa data de 5 decembrie si vor fi, in medie, de -4...-2 grade. In prima zi a intervalului (3 dec.) va ploua, iar in 5 si 6 decembrie se vor semnala precipitatii slabe, mixte. Probabilitatea de precipitatii mixte va creste dupa data de 8 decembrie.

OLTENIA

Temperatura aerului va fi in scadere usoara si treptata. Temperaturile maxime vor fi la inceputul intervalului, in medie, de 4...6 grade, iar dupa data de 14 decembrie se vor apropia de 0 grade. Temperaturile minime vor cobori sub pragul inghetului inca de la inceputul intervalului si vor fi, in medie, de -5...-3 grade. In data de 5 decembrie vor fi precipitatii mixte, iar dupa data de 8 decembrie temporar vor fi precipitatii sub forma de lapovita si ninsoare.

LA MUNTE

Temperatura aerului va fi in scadere usoara pana in data de 7 decembrie, apoi variatiile vor fi nesemnificative. Valorile maxime vor fi, in medie, de -6...-4 grade, iar cele minime de -12...-8 grade. Temporar va ninge cu precadere in zilele de 3 si 5 decembrie si dupa data de 8 decembrie.

3 decembrie 2012, Sursa: Administratia Nationala de Meteorologie
DHgate.com
Panourile Solare IstGrun ? O cale mai inteligenta si o sursa inepuizabila de energie verde !




Prin utilizarea acestui site sunteti implicit de acord cu Termenii de utilizare
Agentia de stiri Meteo.ro © Copyright 2006-2016 Arhipelago S.R.L. Toate drepturile rezervate conform legii
Datele cu caracter personal colectate pe acest site sunt administrate de un operator autorizat inregistrat la Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal cu nr. 7381.