Mobil Meteo.ro - vremea in Romania, vremea azi, starea vremii maine, prognoza meteo. Sambata, 3 decembrie 2016 
Prima pagina / Informatii meteo / Aer polar dupa temperaturile primavaratice

Aer polar dupa temperaturile primavaratice

Vremea va fi frumoasa, luni, si calda pentru aceasta data. Cerul va fi variabil pe litoral si mai mult senin in restul teritoriului, iar vantul va sufla slab si moderat, potrivit Administratiei Nationale a Meteorologiei, citata de Mediafax. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 17 grade si 23 de grade, iar cele minime se vor situa intre 3 si 13 grade, mai coborate in depresiuni. Dimineata si noaptea, in zonele joase, izolat, va fi ceata.

Marti, vremea va fi, in continuare, predominant frumoasa. Cerul va fi mai mult senin, exceptand Moldova si zona Carpatilor Orientali, unde vor fi innorari temporare si izolat va ploua slab. Vantul va sufla slab si moderat, cu unele intensificari in estul tarii. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 12 grade in nordul Moldovei si 24 de grade in regiunile sudice, iar cele minime se vor situa intre 2 si 12 grade, usor mai coborate in depresiuni. Local, indeosebi spre sfarsitul intervalului, se va semnala ceata in zonele joase, mai ales din regiunile intracarpatice. La Bucuresti, vremea va fi frumoasa si calda. Cerul va fi senin, iar vantul va sufla slab. Temperatura maxima se va situa in jurul valorii de 22 de grade, iar cea minima va fi de 7-9 grade.

Vremea in Europa

In cea mai mare parte a continentului european presiunea atmosferica va avea valori ridicate si de aceea vremea va fi stabila, dar nu va fi neaparat si frumoasa. In regiunile nordice, centrale si nord-vestice, norii josi stratiformi ss ceata raman cel putin in prima parte a zilei, apoi se arata cate putin si soarele. Nori la Oslo si la Helsinki si de aceea termometrele se opresc la 8 si respectiv 5 grade. In centru dupa o dimineata cu nori si ceata urmeaza o dupa-amiaza cu putin soare si temperaturi placute, ce vor atinge 13...14 grade in Berlin, Praga si la Varsovia si 17 grade la Budapesta. In vest vreme calda pentru aceasta data - sunt asteptate maxime de 16 grade la Londra si 22 de grade la Paris. Ploile se opresc in capitala Spaniei, cerul se elibereaza de nori, iar temperatura maxima va fi de 20 de grade. Aproape vara la Roma unde meteorologii au prognozat o maxima de 27 de grade, in timp ce la Atena vor cadea averse insotite de descarcari electrice, iar temperatura maxima va fi de cel mult 22 de grade.

Tendinta
 
Aerul cald prezent peste centrul continentului se va retrage dupa mijlocul saptamanii spre bazinul Marii Mediterane, iar in locul lui se va instala treptat o masa de aer rece polar, in nuante de albastru inchis. In consecinta si in tara noastra, dupa ce in primele doua zile ale saptamanii vremea va fi calda, de miercuri se va inregistra o scadere treptata a temperaturii aerului, astfel incat regimul termic se va apropia de cel obisnuit pentru ultima decada a lunii octombrie (asta inseamna maxime ce nu vor mai atinge decat izolat 20 de grade in sud-vestul tarii). Ploile vor fi putine si slabe prin nordul tarii si pe la munte, dar in weekend situatia se va schimba - presiunea atmosferica va fi in scadere si vor veni ploi pe arii extinse in aproape toata tara, insa despre asta mai vorbim.
22 octombrie 2012
DHgate.com
Panourile Solare IstGrun ? O cale mai inteligenta si o sursa inepuizabila de energie verde !




Prin utilizarea acestui site sunteti implicit de acord cu Termenii de utilizare
Agentia de stiri Meteo.ro © Copyright 2006-2016 Arhipelago S.R.L. Toate drepturile rezervate conform legii
Datele cu caracter personal colectate pe acest site sunt administrate de un operator autorizat inregistrat la Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal cu nr. 7381.