Mobil Meteo.ro - vremea in Romania, vremea azi, starea vremii maine, prognoza meteo. Miercuri, 7 decembrie 2016 
Prima pagina / Informatii meteo / Prognoza meteo in perioada 16 - 29 octombrie 2012

Prognoza meteo in perioada 16 - 29 octombrie 2012

Administratia Nationala de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice si a precipitatiilor ce se vor produce in intervalul 16 octombrie - 29 octombrie, in fiecare regiune a tarii, anunta Mediafax. Estimarea este realizata folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durata (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime si minime, mediate pentru fiecare regiune a tarii si adaptate local cu modele statistice si sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicata de aparitie a precipitatiilor.

BANAT

Temperatura aerului nu va suferi modificari importante pana in jurul datei de 21 octombrie, vremea mentinandu-se calda pentru aceasta perioada a anului. Intre 22 si 24 octombrie este de asteptat o scadere a temperaturilor, care se vor situa apoi in limitele climatologice normale (in medie, valori maxime de 16...18 grade si minime in jurul a 6 grade). In primele doua zile vor fi averse si se pot acumula, pe arii restranse, cantitati mai importante de apa. Dupa data de 22 octombrie vor fi posibile ploi slabe.

CRISANA

Vremea se va mentine in general calda pentru aceasta perioada pana spre 21 octombrie, cu un episod de racire temporara in 17 octombrie. Cele mai ridicate maxime termice vor depasi 22 de grade, iar minimele nu vor cobori, in medie, sub 6 grade. In a doua parte a intervalului, valorile termice vor fi apropiate de norma climatologica. Pana spre jumatatea zilei de 17 octombrie vor fi averse, posibil mai importante cantitativ, apoi ploile vor fi slabe, cu probabilitate mai mare de aparitie in a doua parte a intervalului.

TRANSILVANIA

Tendinta generala a valorilor termice va fi de scadere, desi acestea vor continua sa fie peste mediile climatologice pana spre 22 octombrie. Temperaturile maxime vor cobori de la o medie de 24 de grade in prima zi, pana la 14...16 grade spre finalul intervalului, iar minimele vor marca o scadere medie cu pana la 8...10 grade. Va ploua, in general slab, la inceputul intervalului si dupa data de 22 octombrie.

MARAMURES

Vremea se va raci accentuat in data de 17 octombrie, cand media valorilor maxime nu va mai depasi 16 grade, apoi temperaturile vor creste din nou, pana spre 22 de grade in 19 si 20 octombrie. In a doua parte a intervalului regimul termic va deveni normal, astfel ca maximele vor fi, in medie, de 14...16 grade, iar minimele se vor situa in jurul a 4 grade. Va ploua in primele zile, cand vor fi si averse mai importante cantitativ, apoi ploi in general slabe vor fi de asteptat in 22 si 23 octombrie si spre sfarsitul intervalului.

MOLDOVA

Vremea se va mentine calda pana in 21 octombrie, apoi se va raci simtitor, astfel incat, in 23 si 24 octombrie, maximele termice se vor situa, in medie, in jurul valorii de 12 grade. Desi temperaturile vor creste spre finalul intervalului, este posibil ca acestea sa ramana usor sub normele climatologice ale perioadei. Sunt de asteptat ploi slabe si pe arii restranse, cu probabilitate mai mare de aparitie in a doua parte a intervalului.

DOBROGEA

Vremea va fi calda pentru aceasta perioada in primele zile, dar tendinta generala va fi de racire, cu o scadere a valorilor termice mai pronuntata in data de 18 octombrie, apoi intre 22 si 24 octombrie. Spre sfarsitul intervalului, maximele vor fi de 16...18 grade, iar minimele se vor situa in jurul valorii de 8 grade. Probabilitatea de aparitie a ploilor se va mentine foarte redusa.

MUNTENIA

Vremea se va raci treptat pana in 18 octombrie, dar se va mentine mai calda decat normalul perioadei pana in 22 octombrie, cu maxime care se vor situa in jurul a 22 de grade. In a doua parte a intervalului temperaturile se vor situa in apropierea mediilor climatologice. Probabilitatea de ploaie va fi redusa pentru partea de campie a regiunii, iar in zona deluroasa sunt de asteptat ploi slabe in primele zile si in a doua parte a intervalului.

OLTENIA

Valorile termice vor fi in scadere in 17 octombrie, apoi nu vor mai suferi modificari importante pana spre 22 octombrie. Astfel, maximele se vor situa, in medie, in jurul valorii de 22 de grade, caracterizand o vreme calda. Intre 22 si 24 octombrie vremea se va raci, urmand ca, in a doua parte a intervalului, regimul termic sa fie apropiat de normalul perioadei. Va ploua slab, cu probabilitate mai mare la inceputul intervalului si in zilele de 23 si 24 octombrie.

LA MUNTE

Vremea va avea o tendinta generala de racire, mai pronuntata intre 22 si 24 octombrie, cand atat maximele cat si minimele vor scadea cu 8...10 grade. In a doua parte a intervalului sunt de asteptat temperaturi normale pentru aceasta perioada a anului si care, in medie, nu vor mai depasi la valorile maxime 8 grade, in timp ce minimele vor fi in apropierea limitei inghetului. Va ploua in primele doua zile, cand vor fi averse si, posibil, pe arii restranse, cantitati mai importante de apa, apoi sunt de asteptat ploi slabe, in a doua parte a intervalului.
18 octombrie 2012, Sursa: Administratia Nationala de Meteorologie
DHgate.com
Panourile Solare IstGrun ? O cale mai inteligenta si o sursa inepuizabila de energie verde !




Prin utilizarea acestui site sunteti implicit de acord cu Termenii de utilizare
Agentia de stiri Meteo.ro © Copyright 2006-2016 Arhipelago S.R.L. Toate drepturile rezervate conform legii
Datele cu caracter personal colectate pe acest site sunt administrate de un operator autorizat inregistrat la Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal cu nr. 7381.