Mobil Meteo.ro - vremea in Romania, vremea azi, starea vremii maine, prognoza meteo. Duminica, 11 decembrie 2016 
Prima pagina / Informatii meteo / Dunarea este inghetata din Croatia pana la varsare, in Romania

Dunarea este inghetata din Croatia pana la varsare, in Romania

Dunarea, al doilea fluviu ca lungime din Europa, este acoperit de un strat gros de gheata care face imposibila navigatia din Croatia pana la varsarea lui in Romania.

Gerul care s-a abatut asupra Balcanilor de acum doua saptamani, cu temperaturi care au depasit -30 de grade Celsius, a paralizat o parte din principalul canal comercial al Europei, care, cu cei 2.860 de kilometri ai sai, trece prin zece tari, din Germania pana in Romania, informeaza agentia EFE, citata, de Rompres . 

In Ungaria, unde nu sunt inca probleme de navigatie pe Dunare, se asteapta ca la sfarsitul saptamanii fluviul sa inghete la trecerea prin Budapesta, ceea ce nu s-a mai intamplat de 25 de ani. 

In Croatia s-a interzis navigatia pe cei 137 de kilometri ai Dunarii deoarece apele fluviului sunt in mare parte inghetate si se asteapta ca in urmatoarele zile sa inghete complet, potrivit autoritatilor tarii. 

Acestea isi coordoneaza actiunile cu autoritatile din Ungaria si Serbia pentru a elibera cu spargatoare de gheata navele blocate si a reduce, ulterior, pericolul inundatiilor in urma dezghetului. 

Navigatia navelor, interzisa

In Serbia, autoritatile au interzis navigatia pe Dunare din cauza stratului de gheata format, iar aceasta masura va fi in vigoare pana la imbunatatirea conditiilor de clima, ceea ce ar urma sa se intample abia peste cel putin zece zile.

"Multa gheata s-a concentrat la Djerdap si nu poate trece prin centrala hidroelectrica" aflata in zona de frontiera cu Romania, a declarat joi, pentru EFE, Aleksandar Prodanovic, responsabil cu Directia apelor si coordonator al apararii impotriva inundatiilor.

Spargatoarele de gheata nu fac fata

Doua spargatoare de gheata lucreaza in mod preventiv pentru a putea asigura functionarea importantei centrale hidroelectrice. Cea mai mare ingrijorare este cauzata de faptul ca, dupa ninsorile abundente, dezghetul ar putea provoca revarsarea apelor si inundatii, potrivit lui Aleksandar Prodanovic.

Autoritatile examineaza de asemenea posibilitatea de a folosi explozivi pe raul Ibar, in dreptul orasului Kraljevo, unde s-a format o bariera de gheata de 3,5 kilometri lungime si a crescut cu 80 de centimetri nivelul apei. Pentru moment insa nu exista pericol de revarsare. 

Delta Dunarii, blocata 

In Bulgaria, navigatia este interzisa si tot traficul de marfuri este deviat spre singurul pod peste Dunare spre Romania. Autoritatile considera ca fluviul va ingheta complet in mai multe puncte, iar cantitatea de sloiuri plutitoare in dreptul orasului bulgar Ruse acopera 90% din bazin. 

In Romania, navigatia este in continuare inchisa joi, in mai multe zone de pe cursul Dunarii, iar temperaturile scazute au blocat si delta acestui fluviu, potrivit Ministerului Transporturilor. Temperaturi apropiate de -18 grade Celsius au facut sa inghete bratele Dunarii, determinand suspendarea transportului de calatori. 

Nave de transport maritim asteapta ancorate in diverse puncte de-a lungul celor peste o mie de kilometri ai cursului romanesc al Dunarii, in asteptarea imbunatatirii situatiei. Se lucreaza la spargerea ghetii pentru ca fluviul si delta sa redevina navigabile.
10 februarie 2012, Sursa: Adevarul
DHgate.com
Panourile Solare IstGrun ? O cale mai inteligenta si o sursa inepuizabila de energie verde !




Prin utilizarea acestui site sunteti implicit de acord cu Termenii de utilizare
Agentia de stiri Meteo.ro © Copyright 2006-2016 Arhipelago S.R.L. Toate drepturile rezervate conform legii
Datele cu caracter personal colectate pe acest site sunt administrate de un operator autorizat inregistrat la Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal cu nr. 7381.