Mobil Meteo.ro - vremea in Romania, vremea azi, starea vremii maine, prognoza meteo. Sambata, 3 decembrie 2016 
Prima pagina / Informatii meteo / Romania scapa de ozonul subtiat

Romania scapa de ozonul subtiat

Stratul protector din atmosfera s-a subtiat semnificativ pe o portiune foarte mare deasupra Polului Nord. El va ajunge, astazi si maine, in nordul Europei, in Peninsula Scandinava si in Siberia. Specialistii de la Administratia Nationala de Meteorologie arata ca, potrivit prognozelor, Romania nu va fi afectata in perioada urmatoare.

O retea internationala de 30 de statii de masurare montate in regiunile arctice si subarctice, coordonata de Institutul de Cercetari Polare si Marine "Alfred Weger" din Germania, a depistat recent o subtiere a stratului de ozon la Polul Nord pe o portiune foarte mare. Descoperirea a fost facuta in urma unui proiect european prin care cercetatorii studiaza legatura dintre schimbarile climatice si grosimea stratului de ozon.

Oamenii de stiinta au avertizat ca, astazi si maine, subtierea stratului de ozon va afecta tarile scandinave si nord-estul Rusiei. "Pierderea de ozon este la cote alarmante si nu vedem vreo schimbare cel putin in urmatoarele 10-14 zile", a spus Markus Rex, cercetator la Institutul de Cercetari Polare si Marine "Alfred Weger", citat de Euractiv.  Specialistul a adaugat ca aceasta reducere este cea mai mare inregistrata pana acum si ca este foarte posibil ca partile subtiate ale stratului de ozon sa se transforme curand intr-o gaura de ozon.  

Nu vom fi afectati

Climatologii arata ca diminuarile excesive ale concentratiei ozonului din atmosfera inalta, adica la inaltimi de 32-35 km, sunt prezente mai ales la poli, in primavara ce urmeaza iernii emisferei nordice si sudice.  Roxana Bojariu, specialist in schimbari climatice la Administratia Nationala de Meteorologie (ANM), a explicat ca subtierea stratului de ozon a avut loc din cauza unui vartej polar intens si a temperaturilor scazute deasupra Arcticii. "Circulatia atmosferica a transportat spre alte regiuni aceste mase saracite in ozon prezente in atmosfera inalta astfel incat diminuari ale ozonului s-au inregistrat deasupra Scandinaviei si a nordului Rusiei", a spus Bojariu. 

Grosimea acestui strat prezent in atmosfera e importanta pentru ca el actioneaza ca un scut protector in fata razelor ultraviolete de tip B, nocive pentru organismele vii. Bojariu a dat asigurari ca, potrivit prognozelor, in Romania nu exista niciun risc. Ea a adaugat ca, in zonele afectate, grosimea stratului de ozon va avea valori mai mici de 200-220 de unitati Dobson (unitate in care se fac masuratorile), limita sub care intervine riscul, in timp ce la noi masuratorile indica o grosime de 300 de unitati Dobson.

"Dupa cum vedeti, aceste valori nu s-au inregistrat zilele acestea deasupra Romaniei si nici nu se vor inregistra, conform prognozelor efectua­te de institute de specialitate din Europa, in urmatoarele zile", precizeaza Bojariu. Aceasta inseamna ca romanii sunt feriti de orice pericol si ca nu sunt in situatia de a lua masuri de protectie.  

Ce se intampla in zonele afectate

O reducere semnificativa a stratului de ozon pana la valori de 200 de unitati Dobson creeaza probleme de sanatate oamenilor din zonele expuse. Razele ultraviolete nocive nu mai sunt filtrate de stratul de ozon si ajung in cantitate mare pe pamant, provocand cancer de piele si boli de ochi.  Medicii recomanda ca persoanele din zonele afectate de reducerea stratului de ozon sa evite expunerea la soare si sa poarte ochelari de protectie.  
30 martie 2011, Sursa: Adevarul
DHgate.com
Panourile Solare IstGrun ? O cale mai inteligenta si o sursa inepuizabila de energie verde !




Prin utilizarea acestui site sunteti implicit de acord cu Termenii de utilizare
Agentia de stiri Meteo.ro © Copyright 2006-2016 Arhipelago S.R.L. Toate drepturile rezervate conform legii
Datele cu caracter personal colectate pe acest site sunt administrate de un operator autorizat inregistrat la Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal cu nr. 7381.