
Vremea se mentine calda
Vremea se va mentine calda, iar cerul va fi temporar noros. Va ploua pe arii extinse in sud-estul tarii si izolat in regiunile vestice si la munte. Ploile vor avea si caracter de aversa si vor putea fi insotite de descarcari electrice si de unele intensificari ale vantului.
In Bucuresti, peste noapte, s-au adunat norii, si chiar a plouat usor. Datorita acestei paturi de nori formate deasupra capitalei temperatura se mentine destul de ridicata chiar si la prima ora a zilei, in jur de 13 grade sunt la aceasta ora. Spre amiaza, termometrele vor indica o zi o idee mai racoroasa fata de ieri, cu 22-23 de grade Celsius.
La munte, aproape toata saptamana, soarele a zambit turistilor. Daca v-au inspirat zilele acestea sa va pregatiti un final de saptamana pe varfurile muntilor, nu va lasati inselati. Weekendul aduce o schimbare a vremii. Chiar daca azi inca e placut si relativ cald, norii incep sa strige adunarea si va ploua izolat in Apuseni. Se asteapta si averse, foarte posibil asociate cu fulgere si tunete, dar si cu intensificari ale vantului. Maximele se avanta insa de-a dreptul curajos si la altitudini mari, asa ca se vor atinge 12 grade pe Ceahlau, un grad mai mult la Seminic. La Predeal ziua va aduce la amiaza 18 grade Celsius.
Temperaturile maxime se vor situa intre 19 si 25 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse, in general, intre 5 si 15 grade. Presiunea atmosferica nu va avea variatii importante.
