Tornada este o perturbatie atmosferica violenta, de dimensiuni reduse, cu un caracter turbionar, sub  aspectul unei  coloane inguste care se roteste foarte  repede sau al unei palnii intoarse care atinge nivelul solului.

Atunci cand un curent de aer rece intalneste o masa  umeda de aer cald iau nastere niste nori negri enormi  (numiti cumulonimbus).
Acesti nori genereaza o furtuna  cu tunete, in care urca aerul mai cald, creand un  curent puternic. In partea superioara a furtunii, vanturi puternice incep sa se invarta tot mai rapid, formand un vartej. Vartejul se roteste in spirale din ce in ce mai stranse, marindu-si viteza si inaltandu-se spre nori dupa care coboara si loveste pamantul cu violenta.

Pentru a considera  un vartej - un vant in spirala in forma de palnie – drept o tornada, acesta trebuie sa fie in contact cu solul si cu norul care produce furtuna. Cand aceasta palnie vine in contact cu solul, se produce o zona concentrata de distrugere.

Cele mai numeroase tornade se formeaza in partea centrala a SUA si in Australia. Tornadele se pot produce si in Japonia, in Africa de Sud si in Europa. In Statele Unite ale Americii apar in mod frecvent in perioada primaverii si a verii. In medie, au loc circa 1000 de tornade anual in care isi pierd viata aproximativ 80 de persoane, iar 1500 sunt ranite. Dintre toate aceste tornade, numai 31% sunt periculoase.

In 1971, Theodore Fujita - profesor de meteorologie la Universitatea din Chicago, specialist in tornade, a alcatuit un sistem de clasificare a fortei unei tornade care ii poarta numele si care este bazat pe distrugerile structurilor realizate de om. Aceasta clasificare este totusi una subiectiva chiar daca specialistii o folosesc destul de des pentru aprecierea intensitatii tornadelor.

Scara Fujita (F - Scale) se clasifica astfel:

    F0 – viteza vantului intre 64-116 km/h.
Nu provoaca pagube foarte insemnate, dar chiar si aceste tornade pot smulge tigle de pe acoperisuri si pot arunca masinile de pe sosele. Casele mobile se pot rasturna si magaziile se pot darama. Pot provoca ruperea crengilor din copaci si a indicatoarelor rutiere.
    F1 - viteza vantului intre 117-181 km/h.
Este o tornada moderata ce provoaca pagube medii. Reprezinta echivalentul unui uragan de cea mai slaba intensitate.Vor cadea acoperisurile de pe case si casele mobile in zona afectata de tornada se vor darama. Acest tip de vartej poate arunca trenurile de pe sine.
    F2 -  viteza vantului intre 182-253 km/h.
Aceasta este o tornada puternica. Copacii grei vor fi smulsi din radacini iar cladirile solide se vor prabusi asemenea unor bete de chibrituri.
    F3 -   viteza vantului intre 254-332 km/h.
Aceasta tornada produce distrugeri pe scara larga. Se vor darama acoperisurile si peretii caselor bine construite. Locomotivele si camioanele de 400 de tone vor zbura prin aer ca niste jucarii, iar copacii unei paduri vor fi culcati la pamant.
    F4 - viteza vantului intre 333-419 km/h.
O tornada de o asemenea intensitate distruge tot ce ii iese in cale. Casele solide sunt ridicate in aer, iar structurile cu fundatie nerezistenta sunt aruncate la mare distanta.
    F5  - viteza vantului intre 420-512 km/h.
Este o tornada incredibila, tot ce intalneste in cale este carat pe distante considerabile.
Are o forta asemanatoare cu cea a unei bombe atomice.
    F16 - viteza vantului intre 513-610 km/h.
Este o tornada putin probabila dar care ar putea avea urmari grave inimaginabile.

Diametrul spiralei unei tornade este cuprins intre cateva zeci si cateva sute de metri, uneori insa inregistrandu-se si tornade de dimensiuni mult mai mari (pana la 200 - 300 km).
Fenomenele similare care se produc deasupra oceanelor poarta numele de trombe, masa de aer in rotatie fiind incarcata cu picaturi aspirate de curentii turbionari ascendenti.
In cadrul tornadelor, miscarea de rotire se produce un sensul acelor de ceasornic in emisfera sudica si in sens invers in emisfera nordica.

De retinut este faptul ca o tornada de dimensiuni mari nu inseamna ca este si foarte puternica. O tornada mare poate avea o intensitate scazuta si invers.